Cum apare conștiența auto-referențială
Deși noțiuni cu privire la conștiența fenomenologică (experiența în sine, cum se simte să simți) sunt, mai mult decât sigur, inabordabile prin metoda științifică, putem răspunde la o problemă mai puțin dificilă, și anume aceea a corelatelor neurale ale meta-conștienței. Mai pe românește, cum putem noi să știm că noi înșine suntem un ceva? De ce am percepția asta care mă delimitează de lumea exterioară și cum a apărut ea. De aici și prefixul de meta, care descrie ceva auto-referențial, în acest caz: cum de sunt conștient că sunt conștient? Să explorăm așadar cel mai pertinent model pentru emergența prin selecție naturală a meta-conștienței pe care l-am găsit până la momentul de față. Propriocepție rudimentară la C. elegans Un prim pas istoric constă în apariția unui mecanism de detecție primitiv, pe care îl regăsim la un vierme nematod: Caenorhabditis elegans ( C. elegans ). Acesta beneficiază ...