Ai înțeles sau nu clișeele?

 

Plutesc în zeitgeist o mie și una de proverbe și de idei cliseice. De la “comunicarea e cheia în relații”, la “contează acțiunile, nu vorbele” și așa mai departe. Le auzim de mici; tocmai de asta, poate, le ignorăm. Auzi de o sută de sute de ori ideea până când ești total desensibilizat și pare pur și simplu vacuoasă. 

Dar într-o zi, pățești ceva; ceva complex, poate dureros, poate extaziat, și încerci să distilezi toată experiența respectivă într-un fel de principiu pe care să îl poți recicla data viitoare. Și, întâmplător, ajungi să povestești cuiva, sau să sfătuiești pe un prieten care se confruntă cu exact aceeași problemă. O spui, și te lovește realizarea: tocmai ce am debitat cel mai cliseice dintre clișee. Dar stai așa, nu era presupus sa sune atât de gol; ceea ce tocmai ai spus, sau mai bine zis ai încercat, e rezultatul unei experiențe directe foarte esențiale și foarte utile. Însă tot ce iese pe gură e un clișeu desaturat.

Pățești asta de câteva ori și începi să îți dai seama cât de multe chestii erau presupuse a fi evidente, iar tu, ca un nătărău, a trebuit să te arzi pe propria piele ca să ajungi la concluzia că soba frige. Cât de deștept ești, de fapt? Câte clișee ai reușit să internalizezi în veritabilul sens al cuvântului?

              “Nu pot să înțeleg ce văd oamenii la X chestie”, spui tu cu o atitudine de ușoară superioritate și aproape exasperare față de incompetența intelectuală a semenilor tăi. Crezi că ai acces la o perspectivă obiectivă, nepătată de lipsa de rațiune de care dau dovadă ceilalți. “Doamne, nu pot să îi înțeleg pe ăștia care se gândesc numai la relații și iubire și combinații, este absolut lipsit de sens și valoare! Cât de simplist să fii cât să îți reduci viața la așa ceva!”. Dacă ai spus vreodată ceva asemănător, chiar și legat de alt subiect, te invit să contemplezi următoarea idee: poate că deja ți-ai răspuns singur. Nu înțelegi pentru că, în esență, nu înțelegi. Crezi că poți descrie experiența pură prin cuvinte și să o formalizezi ca raționament, sau ca listă pro/contra, însă îți scapă din vedere tocmai natura a ce înseamnă să simți ceva și să dorești lucruri. Sunt qualii inefabile și independente de orice contur încerci sa le atribui. Poate că peste două luni o să te îndrăgostești nebunește și o sa spui “vai, dacă mi-ai fi spus acum câteva săptămâni cum mă comport și cum mă simt acum, ți-aș fi râs în față”. Te identifici cu astfel de gânduri? Atunci poate ești pur și simplu încă inconștient de mintea ta. Schimbarea nu e excepția, e norma.