Naturalismul, sau hobby-ul de a le ști pe toate

             

Te-ai cunoscut cu cineva nou acum câteva luni. Stăteai la o coadă interminabilă la cine știe ce simigerie, așteptându-ți răbdător rândul, ca să hrănești dependența de zahăr. Deodată, un puști care nu pare trecut de douăzeci de ani te întrerupe din visul tău cu covrigul perfect, umplut cu ciocolată dintr-un capăt în altul, neîntrerupt de aluat. Te uiți la el; nu erai atent. Îți dai jos căștile și rupi disocierea de lume.

            - Huh? spui tu, nedumerit.

            - Cum e cafeaua aici? 

            - Nu știu, mereu vin aici doar pentru covrigul cu ciocolată, îi răspunzi, sperând că ai evitat cu succes interacțiunea socială nenecesară.

            - Ohh, corect! Tu trebuie să fii un entuziast al covrigilor cu umplutură!

            Ești prea confuz ca să îl intrerupi, așa că îl lași să continue, sperând că se va opri dacă nu spui nimic.

            - Eu, spune el mândru, sunt un entuziast al cafelelor! Încerc să fac o hartă a cafelelor și să demonstrez corelația cu personalitățile oamenilor și mediul în care trăiesc! 

            - S...super? De cât timp faci asta?

            - Oh, nu de foarte mult timp. Am început undeva pe la cincisprezece ani? Acum urmează să intru la facultate, dar mă gândesc să mă concentrez pe cafele și să las baltă vrăjeala cu arhitectura.

            A venit rândul tău la coadă.

            - Foarte frumos, eu te las, am ceva curs după și mă grăbesc, spui grăbit, după care te apleci peste tejghea și comanzi covrigul mult dorit.

            - Poftă bună covrigarule, ne mai auzim! exclamă el zâmbind, cu o lipsă de anxietate socială la care nici nu ai atenta într-o zi de luni ca aceasta.

            

            Au trecut câteva săptămâni, poate o lună. Te plimbi într-o galerie de artă făcută de studenți. Pe un scaun, în fața unui tablou semi abstract, cu niște urme care totuși par să semene a ceva fețe de oameni, stă același puști. 

            - Oooh, covrigarule, salut! Chiar mă gândeam la tine acum.

            - La mine? faci o pauză scurtă. Salut?

            - Da, uite, mă gândeam că ar fi arătat absolut genial acest tablou, dacă era pictat cu cafea!

            - Bineînțeles. De ce nu faci tu unul?

            - Dar știi care ar fi problema? continuă el, ignorându-ți întrebarea. Contrastul e problema. Vezi tu, cafelele, or fi ele de culori diferite, dar e foarte greu să saturezi culorile când întinzi cu pensula niște cafea pe foaie. Am încercat vreo treizeci de cafele diferite săptămâna asta, dar mereu iese prea spălăcit. De fapt, hai să îți arăt!

            Mergeți puțin mai departe pe culoar, până ce vă opriți în dreptul unui tablou. Te uiți puțin la el și, surprinzător, chiar nu arată rău. Puțin spălăcit, dar nimic care să fure din succesul execuției. Sub tablou, stă o etichetă cu un titlu generic și un nume prea pompos ca să te pună păcatul să te apuci să îl descifrezi.

            - Acesta este tabloul meu. Ții minte ce ziceam de arhitectură? Ei, am dat puțin skip la toată povestea cu matematica si am mers direct la partea care mă interesa. În fine, asta este lucrarea mea. Vezi ce spuneam mai devreme?

            - Da, umbrele nu sunt foarte intense.

            - Aici intri tu în poveste, Mare Covrigar! Ca să fie mai saturat pigmentul, ar trebui să fie mai puțin diluat, nu? Ei, cum ar fi dacă aș folosi ciocolată?

            - S-ar putea să îți mănânc tabloul.

            - Haha! Bună asta! Lăsând glumele, ai vreun sfat pentru mine?

            Te gândești o secundă. De unde să știi tu așa ceva? Ia să vedem. Covrigii de la magazinul din vale sunt cei mai buni, după tine, dar există o problemă: pe măsură ce se răcește umplutura, ciocolata se solidifică în cocoloașe și nu rămâne omogenă. De asta eviți să cumperi de la ei seara, dar, cel mai important acum, știi că nu ar fi convenabil pentru pictat.

            - Mergi în deal, la băcănie, și ia de acolo covrigi. Consistența umpluturii ar trebui să fie numai bună, și când se usucă nu face cocoloașe. Ai putea încerca și să iei niște tablete de ciocolată cu extra unt, să le folosești ca pe un pastel cu ulei.

            - Hahaha! Știam eu că mă pot baza pe tine, fratele meu!

            Te îndrepți spre casă amuzat de cele petrecute. Cât de absurd, nu? Și totuși... Parcă a fost o întâlnire prețioasă, într-un oarecare fel al ei. Simplul fapt ca te-ai reintersectat cu o persoană atât de distinctivă, într-un loc total neașteptat, pare să adauge și o semnificație comicului. 

           În ultimele săptămâni, am avut norocul să pot ajuta niște studenți de la Facultatea de Biologie. M-am lipit la proiectul lor de reamenajare a muzeului de colecții al facultății lor. Am legat etichete, sortat borcane și lipit afișe pe pereți, pentru că asta e tot ceea ce știam să fac. Ei eu identificat specimene necunoscute dintre animalele împăiate, au schimbat alcoolul din borcanele cu șerpi și broaște și mai știu eu ce, și au învârtit roțile întregii activități.

            Bineînțeles, nu m-am dus doar pentru a avea bucuria (și onoarea) de a fi legător de etichete. M-am dus ca să învăț câte ceva. De unde știi că nu te vei întâlni cândva cu o situație în care va fi foarte dezirabil să poți recunoaște cine știe ce viețuitoare? Poate te mușcă un șarpe și vrei să știi dacă poți să le povestești, râzând, prietenilor, sau dacă trebuie să îți scrii testamentul înainte ca blocantele neuromusculare din venin să își facă efectul.

            Bucuria mea a fost alta, în schimb. Bineînțeles, te umple de viață să lucrezi cu oameni pasionați și care știu ce vor, însă eu m-am bucurat de ceva mult mai simplu.

            La fel ca în povestea cu Covrigarul și Cafelistul, am simțit că mă tot intersectam cu urmele cuiva, care își lăsase semnătura peste tot, în locuri neașteptate.

            Învățasem despre Herpes simplex la facultate, însă, nefiind cunoscător în ale etimologiei, nu știam de la ce vine, de fapt, cuvântul herpes? Surpriza mea a fost destul de mare când am aflat că studiul reptilelor și al amfibienilor este inclus în știința ce se numește herpetologie. Herpetologie? Cum așa, ce-i cu prostia asta? Au toți șerpii herpes? Poate asta a luat Eva cea renumită de la șarpele ăla obraznic din copac. Nop. Herpes înseamnă, de fapt, târâtor, sau care se târăște. De asta treaba cu reptilele și rudele lor. Cât despre virus, leziunile pe care le cauzează tind să se "târască" pe suprafața pielii.

            Ce surpriză! Și eu care credeam că fiecare știință și-a făcut în colțul ei treaba, cu o oarecare nepăsare față de ceea ce făceau celelalte. Nu tocmai.

            Pe vremuri, oamenii de știință erau naturaliști. Studiau natura cu totul. Te apucai de biologie, dar era esențial să înțelegi și geologie pentru asta și, dacă tot, poate îți băgai nasul și în paleontologie, de unde ajungeai la tehnici de imagistică în medicina legală și te apucai să studiezi cum funcționează razele X. Bineînțeles, nu toate conceptele acestea existau dintotdeauna, dar atitudinea era aceeași!

            Am mers clandestin și la niște cursuri de la biologie. Unul dintre cursuri se numește "Cryptogame" și nu, nu este un curs despre jocuri cu criptomonede. Crypto este cuvântul pentru ascuns. Cryptomycotele sunt ciuperci ascunse, pe care le găsești extrem de greu, fiind microscopice și cu cicluri de viață foarte camuflate. Criptomonedele sunt niște monede ascunse undeva în niște liste împărțite, care nu există într-un loc precis. Vedeți? Totul are sens și se leagă, dacă ai răbdare să cauți! Revenind, Cryptogamele sunt un grup taxonomic de viețuitoare care seamănă în mare cu plantele, unele fiind plante, altele protozoare, altele fungi, care au în comun că nu ies așa de tare în evidență. Deși nu se mai folosește acest taxon, pentru că este o mare amestecătură, e rămâne în facultăți în scop didactic. Acoperă tot ce înseamnă alge (o altă mare amestecătură de organisme fără legătură), ciuperci, licheni și plante inferioare, cum ar fi ferigile și mușchii. 

            Studiind algele, unul dintre primele lucruri la care te uiți este tipul de tal. Talul este corpul algei, la fel cum miceliul este corpul fungilor. Nu eram teribil de interesat de alge, dar când am auzit de tal monadal, ceva a făcut click în capul meu. Monadal? Monade? Nu are, oare, legătură cu teoriile monadale pe care le halucinau filosofii în Grecia antică? Într-un fel, da! Monadă vine, bineînțeles, de la monos, cuvântul grecesc pentru "singur". Teoriile lor monadale erau despre cum natura fundamentală a universului este alcătuită dintr-o singură substanță, în timp ce talul monadal este un corp format dintr-o singură celulă! 

            Deși nu este o legătură funcțională, ci doar una semantică, mi-a captivat atenția. Da, explicația este simplă: nomenclatura științifică folosește foarte mulți termeni din limbile latină și greacă, ceea ce aduce totul laolaltă și pune termenii pe aceeași pagină. Deși explicația este foarte simplă, frumusețea efectului este cea care m-a captivat pe mine.

            Îmi place să îmi imaginez că, undeva în trecut, exista un nene foarte șmecher, sau o tanti foarte șmecheră, care știa de toate, și punea nume de la una la alta, după care și cum se asemănau. Și că, dacă sap destul, o să dau de semnătura lor în locuri neașteptate, ca o referință pe care o înțelegi doar dacă te-ai uitat la un serial anume, sau ai citit o carte obscură de care nu multă lume știe.

            Totul începe de la un subiect de studiu. Începi să înveți despre și mai târziu începi să vezi peste tot legături cu ceea ce studiezi. Micologii numesc acest fenomen, în domeniul lor, mushroom blindness: până nu înveți câte ceva despre ciuperci, nici nu îți dai seama că se află pretutindeni. La naiba, până și pe mâncare te bați cu ciuperci: te-ai gândit vreodată că cel mai mare competitor pe care îl ai în lupta pentru propria hrană este, de fapt, mucegaiul? Tot o ciupercă. De câte ori a trebuit să arunci mâncare, doar pentru că mucegaiul a ajuns acolo înaintea ta? Sau poate ești răcit și iei antibiotice. Tot ciupercile sunt de vină pentru descoperirea lor. Sau faci un transplant de rinichi și îi mulțumești donatorului, dar nu ai idee că, fără ciclosporina pe care o produce Aspergillus, nu ai avea medicamente imunosupresorii care să te facă să nu respingi transplantul.

            Toate acestea sunt mici detalii, dar împodobesc experiența cu notițe de subsol care, cel puțin mie, îmi aduc o satisfacție imensă.

            Începe cu un domeniu, iar dacă firea ta este aceea a unui om curios, nu te vei putea opri. Așa începe hobby-ul de a le ști pe toate. Începi prin a ști un lucru, și vezi unde se ramifică. Sari din creangă în creangă, apoi din copac în copac, iar la apexul șmecheriei stăpânești cele mai multe păduri, și nu te pierzi nicăieri.

            Nu trebuie să iei naturalismul de-a dreptul, ca viziune filosofică. În forma lui cea mai actuală, fizicalismul, vezi lumea ca fiind alcătuită exclusiv din "natură", nu din supranatural. Ca să aducem termenii la zi, vezi lumea ca fiind doar regulile fizicii și ramificațiile acestora. 

            Chiar dacă deții niște viziuni mai sofisticate, să spunem, despre ce este realitatea, și dai exemple precum qualia și problema grea a conștienței drept contraargumente la fizicalism, ce spun eu e că nu contează. Nu contează ce crezi, contează ce faci. Vei avea doar de câștigat din a explora lumea și a încerca să o descifrezi. Nu numai asta, dar pe parcurs vei găsi notițele de subsol ale celor ce au încercat înaintea ta. 

            Binecunoscuta "lege" 80/20 este foarte la îndemână în această căutare a noastră: cu 20% din efort vei obține 80% din rezultate. Dacă îți ia 10 ani, să spunem, să înveți un instrument, în primii 2 ani vei face cel mai mult progres, iar în următorii 8 vei cizela doar ceea ce știi deja, încercând să rafinezi la perfecțiune performanțele tale. Dar ai nevoie de 100% rezultate, neapărat? Ce ai prefera, să știi un singur domeniu de studiu la 100%, sau să știi unul la 90% și vreo treizeci de domenii la 80%? Eu cu siguranță aș alege-o pe cea din urmă.

            Așa că fugi și explorează, o să fie distractiv!

:)