Vocile din cap – ce faci când apar
Trec zile
întregi în care gândurile tale par a se naște din surse diferite. Poate la
început una predomină, poate se contopesc într-un amalgam haotic și iese o mare
amestecătură. Halucinezi. Ai voci în cap. Ce faci?
Poate
unele voci sunt blânde și drăguțe cu tine. Probabil nu este cazul. Poate una
îți spune în repetate rânduri că doamna de la casa de marcat de la Lidl te
spionează și că o să sune la poliție, iar alta îți spune că dacă nu calci pe
pavelele colorate mori, în timp ce altele patru îți spun că ești degeaba și că,
probabil, mai bine sari în fața mașinii sau ceva.
Problema
e agravată de faptul ca aceste voci pot părea extraordinar de reale, mai reale
decât tine chiar. R.D. Laing vorbește despre insecuritate ontologică, adică
senzația pacientului schizoid că nu ar fi real. Comit această simplificare
grotească, pentru a putea pune următoarea intrebare: are sens sa îți bați capul
încercând să discerni care dintre voci este reală? Eu as spune ca nu. Așadar,
m-am gândit la o modalitate alternativă de a gestiona situația: în loc să te
chinui să îți dai seama care dintre voci sunt reale, presupune că absolut toate
sunt reale, însă ascultă doar de cele care afirmă acțiuni și gânduri reprezentative
pentru setul tău de valori. La momentul actual, mă regăsesc în etica de
afirmare a vieții pe care o propovăduiește Nietzsche. Astfel, am decis că dacă
într-o zi voi avea nenorocul sa încep sa aud voci, ar face bine sa fie voci
care ma pun la treabă și ma fac sa strălucesc a excelență, dacă vor să le bag
în seamă.
Bineînțeles, cel mai sigur ar fi sa nu faci nimic, dacă îți dai seama ca halucinezi. Eventual, poți arunca idei și discuta cu obiectele halucinatiei, poate reușești să obții ceva informații despre lumea externă. Dar, in caz de incertitudine copleșitoare, nu acționa!
Dacă ai noroc, se prinde cineva din jurul tău și o sa te ducă la un spital sa te pompeze cu blocanți de dopamină.
Mult noroc și spune-ne și nouă ce s-a întâmplat.

Comentarii
Trimiteți un comentariu