Cum am învățat singur filosofie

     În urma articolelor postate anterior, m-am gândit că s-ar cuveni să povestesc și cum anume și de ce am început să învăț filosofie.

    Totul a început undeva prin 2017, când eram în clasa a X-a. Pierdeam vremea pe YouTube, când am dat peste o dezbatere între Bill Nye și Ken Ham pe tema evoluționism vs. creaționism. La momentul respectiv, dezbaterea mi s-a părut în sine un format "revoluționar", care mă expunea la două părți ale aceleiași probleme.

    Deși am trăit într-un mediu în care religia a fost subtil încurajată, prin atitudinea de reverență și admirație față de persoanele care o practicau, cred în retrospect că am avut dintotdeauna rețineri din a lua de-a gata propozițiile pe care creștinismul le aducea pe masă. Cumva, trăisem cu impresia că religiozitatea ar fi poziția intelectuală standard, dar știam și în sinea mea, din toate enciclopediile pe care le primisem cadou de mic, că nu părea a se pupa chiar bine cu datele empirice de care dispunem. Această disconcordanță mi-a fost făcută și mai evidentă în momentul în care am ascultat în întregime dezbaterea respectivă. Față în față cu această nelămurire a mea, aveam doar o soluție: să caut tot pe YouTube, evident, dacă mai există astfel de dezbateri, sau poate oameni care discută problemele respective.

    Așa am aflat inițial de filosofia religiei, de diversele argumente aduse pentru existența diverselor zeități, dar mai ales de "fallacies", sau greșelile de argumentare cu care erau presărate. Pentru acest termen de "fallacies" se folosește și sinonimul de "sofism", sau pur și simplu eroare de raționament. Ele constau, spre exemplu, în analogii necorespunzătoare, atacuri la persoană, raționamente circulare și atâtea altele.

    Astfel, mi-am pus problema: cum putem să gândim "corect"? Există oare un compendium de astfel de erori, și predispoziții (biases)? Așa am ajuns, în cele din urmă, la filosofie.

    Dacă mergi pe Wikipedia și alegi orice pagină la întâmplare, și apeși pe primul link de pe pagină, după care repeți procesul, inevitabil vei ajunge în cele din urmă la pagina pentru filosofie. Recomand să încerci, ca să vezi în ce fel sunt legate. Dacă întrebi "de ce?" de suficiente ori, ajungi în același loc.

    Căutând resurse legate de filosofie, am dat peste cursul lui Hank Green, tot pe YouTube, Crash Course Philosophy. Acolo am aflat, pentru prima dată, de împărțirea pentapartită a filosofiei în Metafizică, Epistemologie, Etică, Estetică și Logică (discut în mult mai mare detaliu această împărțire în articolul meu Introducere în Filosofie). În timp ce pierdeam vremea jucându-mă DeadCells pe calculator, am început să ascult simultan cursul lui Hank Green. Deși foarte simplu, încă mi se pare un început extrem de bun pentru cine dorește o viziune de ansamblu a filosofiei. Astfel, nu numai că am pus primele fundații ale înțelegerii mele a filosofiei, dar am deprins și un obicei extrem de util și de important: ascultatul videoclipurilor (și mai târziu al cărților) în căști, în timp ce fac altceva.

    În loc ca spălatul rufelor, vaselor și făcutul treburilor casnice să rămână un timp mort, am început să le umplu cu această formă "primitivă" însă eficientă de achiziție a cunoștințelor.

    După ce am devorat orice carte prindeam legat de religie, ateism, scepticism și popularizare de filosofie, am atins un mic impas. Simțeam că am epuizat subiectul care mă interesa. Astfel, l-am pus pe semi-pauză și am continuat cu ascultatul altor lucruri, printre care canalul celor de la Kurzgesagt. Deși procesul de documentare din spate nu a fost întotdeauna impecabil, iar la momentul actual există numeroase controverse cu provire la potențiala propagandă pe care o prezintă, tot consider că a fost o resursă excelentă, prin simplul fapt că m-a expus la diverse domenii: astrofizică, psihologie, antropologie, demografic etc.

    Un alt canal care m-a impresionat la momentul respectiv a fost exurb1a care, prin eseuri video, aborda diverse teme existențiale, pe lângă videoclipuri de popularizare a științei. Preferatele mele au rămas povestioarele pe care le scrie (Big Oxigen, Dear Nia, Upsilon Dies Backwards, and then we'll be ok, The Rememberer) și cărțile sale de ficțiune (The Fifth Science, The Prince of Milk, The Bridge to Lucy Dune, Poems for the lost because I'm lost too).

    După această perioadă relativ scurtă de "consumerism informațional", s-a întâmplat ceva ce mi-a accelerat progresul inimaginabil de mult.

    Cristian Presură, autorul bestsellerului Fizica Povestită, a deschis o comunitate de Discord, unde aveau loc activități, emisiuni și dezbateri. Aici am fost expus la diverse păreri și, vrând să "câștig" dezbaterile, m-am regăsit nevoit să aprofundez cât mai multe domenii. Tot aici l-am cunoscut pe Raptor, de la Aberații Intelectuale, cu care am purtat nenumărate conversații și de la care am "furat" cât de multe idei bune am putut. Cristian Presură stătea și el cu noi la conversații, adesea până târziu în noapte, luând parte la dezbateri captivante despre natura realității și răspunzând la diverse nelămuriri cu privire la mecanistica naturii.

    Dacă este ceva ce încă mai caut cu ardoare, este un colectiv unde să se poată dezbate regulat, în același fel ca pe vremuri, tot felul de idei. Așa se perfecționează ideile și se învață arta de a transmite ce ai în minte, dar și de a înțelege cu adevărat ce spune partenerul de discuție. Era un mediu în care ceea ce spuneai trebuia sa fie atât inteligent, cât și interesant, altfel te trezeai întrerupt înainte să clipești.

    Tot aici a început cea mai mare expansiune pe care o "suferise" cultura mea generală până atunci: nu numai că obțineam perspective variate, de la oameni de toate vârstele și nivelele de expertiză, dar mă regăseam nevoit să învăț lucruri cât mai diverse, de la abiogeneză (modelul propus pentru originea vieții), la evoluționism și selecție naturală, fizică cuantică și relativitate generală, psihologie, economie, statistică și atâtea altele.

    La un moment dat, cam după un an și jumătate, comunitatea s-a stins, dar competențele și stilul deprins nu. Tocmai începusem facultatea de Medicină și, mai mult decât oricând, îmi doream să știu cât mai multe din absolut toate domeniile care mă interesau. Coșmarul era, dacă ar fi să îl formulez și astăzi, acela de a ajunge un mega specialist în Medicină, cu ochelari de cal, care nu știe nimic când îl scoți din cutiuța lui esențialmente autistă.

    Așa a început călătoria. Elementul esențial de deprins este, în cele din urmă, cheful: să VREI cu adevărat să înveți. Să te vezi pe tine ca "life-long learner". De aici încolo, am început să devorez cărți audio pe drumul înspre și înapoi de la facultate. Majoritatea procrastinărilor mele încă constau în a învăța ceva interesant, care să nu fie medicină. Bineînțeles, și medicina este un domeniu, și din fericire pot spune că am păstrat cu mine destul de multe informații și competențe în ultimii 4 ani, însă scopul a fost mereu același: să nu rămân închis în cutie. Așa se învață filosofia. Căutând, discutând, și punând cărți audio în cască mereu când ai ocazia. Texte secundare (ex. Oxford Very Short Introductions, Philosophy in an Hour by Paul Strathern, Descoperă Filosofia de la editura Litera, The History of Philosophy de Russel și Grayling etc.)

    Cred că abia acum, după vreo cinci, șase ani de căutări, am început să citesc mai serios surse primare (Platon, Kant, Nietzsche, Camus, Schopenhauer), cu o ușurință de care nu cred că aș fi dispus la începuturi.

    Spor la căutări!