Introducere în Filosofie

             

            În articolul precedent am discutat despre rostul și utilitatea filosofiei. Continuarea cea mai firească este, așadar, să trecem în revistă diversele ei ramuri, alături de câteva dintre ideile cele mai populare.

Ce este filosofia?

            Pentru cea mai mare parte a istoriei sale, filosofia a fost considerată drept cercetarea și examinarea rațională a tuturor lucrurilor. Pe perioada de la Renaștere și până relativ recent, în secolul al XIX-lea, termenul de filosofie se folosea cum folosim noi astăzi termenul de știință. La vremea respectivă, se făcea distincția între "filosofie", echivalentul științei de astăzi, și "metafizică", ce se apropie mai mult de sensul actual al termenului de filosofie.

            Uneori, le întâlneam distinse ca "filosofie morală" (filosofia de azi) și "filosofie naturală" (știința de azi).

            În 1833 a început utilizarea termenilor de "știință" și "om de știință" cu sensul pe care îl folosim și astăzi. 

            Filosofia contemporană se ocupă, în principal, cu următoarele arii de cercetare, pe care le vom explica pe rând: epistemologie, metafizică, logică, etică, estetică, filosofia minții, filosofia limbajului, filosofie politică.

            Studiul lor implică explorarea dezbaterilor ce au avut loc pe diverse teme, prin analiza filosofică a presupunerilor, axiomelor, metodelor și propozițiilor pe care le prezintă.

            Deși filosofia a jucat un rol esențial în istoria tehnologiei, fizicii și a altor științe, istoria lor nu este inclusă în istoria filosofiei, întrucât s-au "desprins" de ea, sau mai bine spus le-am organizat noi pe alt raft intelectual. 

Epistemologia

            Cunoscută și drept "teoria cunoașterii", ea este un studiu al însăși naturii cunoașterii și cum este ea obținută. Care este diferența dintre cunoaștere, credință și opinie? Putem ști ceva vreodată? Când putem ști că ceea știm este justificat? Ce reprezintă o justificare?

            Din această ramură s-a născut știința, ca o formă de cunoaștere. Citez din Lehninger Principles of Biochemistry, 7th ed:

"Știința este în același timp o modalitate de a gândi despre lumea naturală și suma informațiilor și teoriilor rezultate din acest mod de gândire. Puterea și succesul științei derivă direct din dependența sa de idei care pot fi testate: informații despre fenomenele naturale care pot fi observate, măsurate și reproduse, și teorii care au valoare predictivă. Progresul științei se bazează pe o presupunere fundamentală care este adesea nedeclarată, dar crucială pentru întreprindere: că legile care guvernează forțele și fenomenele existente în univers nu sunt supuse schimbării. Laureatul Nobel Jacques Monod a numit această presupunere fundamentală "postulatul obiectivității". Lumea naturală poate fi, prin urmare, înțeleasă aplicând un proces de investigare - metoda științifică. Știința nu ar putea reuși într-un univers care ne joacă feste. În afară de postulatul obiectivității, știința nu face presupuneri inviolabile despre lumea naturală. O idee științifică utilă este una care (1) a fost sau poate fi substanțiată reproductibil, (2) poate fi folosită pentru a prezice cu precizie fenomene noi și (3) se concentrează pe lumea sau universul natural."

            După cum este menționat și mai sus, până și știința are la bază presupuneri filosofice. Nu numai asta, dar metoda științifică în sine a trebuit rafinată treptat, până să atingă forma ei curentă. Astăzi, filosofia științei este ramura epistemologiei ce se ocupă cu întrebări precum "care este diferența dintre știință și pseudoștiință?", "de unde știu că nu există o metodă mai bună?".

            Dacă te uiți la particulele elementare descrise de fizica cuantică, vei vedea că descrierea lor constă într-un set de proprietăți ce descriu interacțiuni. Esențialmente, știința ne spune ce face natura, nu ce este ea de fapt. De unde știm că descrierea realității este identică cu realitatea în sine? Toate acestea intră sub aria de acoperire a epistemologiei.

            Dacă începi să studiezi epistemologia, vei debuta cu probleme mult mai "simple". Când spun simple nu mă refer la gradul de dificultate în a răspunde la ele, ci la complexitatea lor. Unele probleme, aparent nu foarte complexe, pot prezenta un impas substanțial când vine vorba de oferit o soluție clară.

            Să luăm cea mai de bază idee despre cunoaștere: "cunoașterea este o credință adevărată și justificată". Dacă oricare dintre aceste criterii nu este îndeplinit, atunci nu este vorba de cunoaștere, ci cel mult de credință sau opinie. Care e diferența dintre a crede că este ora două și a ști că este ora două? Dacă nu ai nicio justificare, doar crezi. Chiar dacă ai dreptate, prin pură întâmplare, din moment ce nu ai o justificare, nu poți spune că știi. Dacă, pe de altă parte, ai văzut un ceas care afișează ora două, iar informația furnizată de ceas este corectă, poți spune că știi că este ora două.

            Dar dacă ceasul nu funcționează, și este blocat pe ora două, și întâmplător când te-ai uitat la el afișa ora corectă? Chiar și un ceas stricat are dreptate de două ori pe zi. Întrebarea este: poți spune că știai cât e ceasul? Aveai informația, care la rândul ei era adevărată, și justificarea era că ai văzut un ceas. Cum putem diferenția aceste situații? 

            Nu numai asta, dar ce înseamnă "adevărat"? Problema criteriului, pe care am discutat-o în detaliu în alt articol, prezintă următoarea dificultate: ca să identific propozițiile adevărate, am nevoie de un criteriu bun, dar ca să dezvolt un criteriu bun, am nevoie de niște exemple de propoziții adevărate. Cum ieșim din această încurcătură? Este măcar posibil?

            Scepticismul este o temă recurentă în epistemologie. De unde știu că nu îmi sunt păcălite toate simțurile de un demon malefic, și ce cred eu că știu nu e, de fapt, o iluzie? Aceasta este o formă de scepticism cartezian, care își primește numele de la filosoful René Descartes. Reformulând într-o variantă mai contemporană, cum pot ști sigur că nu sunt un creier într-un borcan care primește stimuli electrici prin niște electrozi? Cum pot ști dacă nu cumva sunt într-o simulare? Ce efect au aceste limitări în cunoaștere asupra felului în care gândesc?

Metafizica

            Metafizica este explorarea naturii realității și existenței. Prefixul meta~ înseamnă dincolo de, în spatele, mai profund de. Ce se află în spatele fizicii? Din ce este făcută însăși realitatea? Care este natura particulelor elementare? Poate oare să existe o particulă indivizibilă, cum credeam noi că sunt atomii, sau putem diviza realitatea în segmente din ce în ce mai mici?

            De ce există ceva în loc de nimic? Nimicul ar fi fost mai simplu, nu? Dacă există ceva, atunci înseamnă oare că trebuia să existe dintotdeauna? Altfel, cum ar putea din nimic să apară ceva? Nu ar mai fi nimic, pentru că ar conține potențialul a ceva.

            Ce este nimicul? Dacă între corpurile A și B nu există nimic, înseamnă că sunt lipite. Nimicul nu este un spațiu gol, e absența până și a acelui spațiu. Cum conceptualizăm această idee de "nimic"?

            Există un dumnezeu? Dacă da, de care? Unul de tip teist, care stă și se uită la tine în ciorbă, sau unul de tip deist, care a creat universul și după nu a mai interacționat cu el? Sau or fi mai mulți? Sau poate conceptul în sine este doar un fenomen sociologic?

            Metafizica se ocupă de toate acestea și multe altele. Este, probabil, una dintre cele mai interesante arii ale filosofiei, care le impactează pe toate celelalte: natura realității influențează etica, adică ce fel de acțiuni dorești să întreprinzi în această realitate. Diferite viziuni metafizice, cum ar fi idealismul, au dat naștere la întregi curente culturale, estetice și literare.

            Metafizica și epistemologia formează nucleul central al filosofiei. Într-un sens, putem spune că ele reprezintă chimia și fizica filosofiei, în timp ce logica este matematica filosofiei.

Logica

            Este știința raționamentelor valide și pertinente. După cum am precizat anterior, ea este instrumentul de bază al filosofiei, cum este matematica pentru știință.

            Care este diferența dintre deducție și inducție? Cum identificăm greșeli în diferite raționamente? 

Etica

            Etica ridică următoarele întrebări: ce este bine și ce este rău? Ce fel de acțiuni să întreprindem? Care alegeri sunt bune?

            O distincție foarte importantă este aceea dintre "moralitate" și "etică". Termenul de moralitate provine de la un termen în latină folosit de Cicero, (mos, moris, mores), care se referă la tradiții și obiceiuri, în timp ce etică vine de la grecescul ethos, însemnând "caracter". Astfel, moralitatea este despre "ce ar trebui să facem", care sunt îndatoririle și obligațiile noastre, în timp ce etica te întreabă, mai degrabă, "ce fel de persoană vrei să fii?".

            Există un set obiectiv de valori la care să aspirăm? Cum putem cunoaște acest lucru, dacă este cazul? 

            Filosoful David Hume este faimos pentru ceea ce astăzi numim "ghilotina lui Hume". Argumentul său este că o concluzie cu privire la etică/moralitate, de natură normativă (adică să îți spună ce trebuie să faci) nu poate fi derivată din propoziții descriptive pur factuale. Pe scurt, nu poți scoate "trebuie" din "este". Dacă soarele a răsărit în ultimele 1000 de zile, nu înseamnă că "trebuie" să răsară mâine. Dacă o să mori sărind în fântână, nu înseamnă că "trebuie" să nu sari. Acest "trebuie" are sens doar în contextul unui "dacă nu vrei să mori", sau "dacă luăm ca atare moartea drept un lucru rău ". De ce este acest lucru important? Pentru că, dacă Hume are dreptate, înseamnă că nu poți deduce un set de reguli morale doar studiind realitatea și descriind-o. Undeva trebuie să bagi niște presupuneri arbitrare. În alte cuvinte, nu există o moralitate obiectivă. Această poziție filosofică se numește antirealism moral, aflată bineînțeles în opoziție cu realismul moral. 

Estetica

            Ce sunt arta și frumusețea? Sunt lucrurile frumoase în mod independent de mintea umană, sau este frumusețea un construct subiectiv? Poate ceva urât să aibă valoare estetică, sau nu putem considera așa ceva drept artă?

            Care este diferența dintre valoarea estetică pe care o atribuim naturii, și cea pe care o au obiectele făcute de oameni?

            Am discutat conceptul de artă abstractă într-o altă postare, pe care vă invit să o citiți: Despre muzică și arta abstractă. 

Filosofia minții 

            Filosofia minții studiază fenomenele mentale și conștiența. Inițial era luată drept parte din metafizică. În timp, consensul a ajuns să graviteze înspre o separare între realitate, care este de natură materială, fizică, și minte, care pare a fi o categorie esențialmente distinctă. Această presupunere este contestată de idealiștii analitici, precum Bernardo Kastrup.

            Care este natura experienței? De ce simțim ceva în primul rând, și cum putem explica conexiunea dintre corpul nostru, care este material, și fenomenele mentale ce au loc? Atașez mai jos un text preluat dintr-o postare anterioară:

            "Ce este qualia, sau  proprietatea fundamentală a experienței în sine. De unde știi că roșul tău este roșul meu? 

            Să zicem că merele sunt roșii, dar eu în creierul meu le văd albastre. De mic am văzut acel albastru și mi s-a spus că se numește roșu, astfel că, atunci când mă întrebi ce culoare are mărul, voi spune roșu, deși experiența mea corespunde albastrului tău. Cum am putea ști acest lucru? Răspunsul este că nu putem ști. Nu putem folosi știința ca să descriem qualii, pentru că nu par să interacționeze cu nimic. Putem vedea unde cerebrale la electroencefalogramă, dar de unde știi că nu arată și undele la fel, dar experiența culorii este diferită la nivel subiectiv. Acest fenomen nu poate fi testat, deci nu poate fi descris științific. Și totuși știm că există.

            Să o luăm altfel: Denis s-a născut cu vedere alb-negru. Toată viața a studiat ce sunt culorile, de la fundamentele lor în fizică, comportamentul fotonilor, lungimi de undă, până la artă (teorie cromatică) și psihologie (cum ne fac diverse culori să ne simțim). A citit tot ceea ce are știința de spus despre, până și neuroanatomia vederii și circuitele cerebrale care sunt corelate cu percepția culorilor. Întrebarea este următoarea: a înțeles Denis ce sunt acelea culorile? Dacă primește o pastilă care îi oferă viziune color, va afla ceva nou? Dacă răspunsul tău este da, atunci ești de acord că există ceva în plus față de ce poți descrie cu știința."

Filosofia limbajului

            Cum atașăm sensuri cuvintelor? Care este unitatea semantică a sensului, a înțelesului unui concept? Ce reprezintă "sensul" unui cuvânt? Cum reiese sensul unei propoziții din cuvintele ei componente? Poate limbajul să afecteze cum percepem realitatea, sau cum gândim? Ce limitări are limbajul? 

            Această arie de cercetare este din ce în ce mai mult inclusă în filosofia minții, întrucât cele două se intersectează în numeroase locuri.

Filosofia politică

            Filosofia politică studiază principiile organizării politice și sociale, alături de justificările acestora. Care este cel mai bun mod de a organiza o societate? Ce forme de guvernământ sunt legitime? Cum derivăm o filosofie politică din diferite viziuni etice?

            Pe ce se bazează autoritatea, și ce este ea de fapt?

            Care sunt avantajele și dezavantajele fascismului, democrației, comunismului, monarhiei și a altor forme de organizare statală?

Istoria filosofiei

            Întrucât toate aceste idei au evoluat de-a lungul a mii de ani, este deosebit de util să studiem istoria și evoluția lor. Filosofia este o mare conversație, întinsă de la vremurile Greciei Antice și până în prezent, iar noi putem să ne punem la curent cu diverse aspecte ale acestei conversații vaste.

            Nu numai asta, dar ideile se succed într-un mod logic în istorie, izvorând una într-alta pe măsură ce apare câte un gânditor notabil. Unii au dus mai departe gânduri deja existente, alții au dinamitat toată filosofia și au întors-o cu susul în jos, făcând valuri de influențe ce se resimt și astăzi.

Considerații finale

            Închei cu o selecție de citate din Istoria Filosofiei de A.C. Grayling:

            "Descriu rolul filosofiei elevilor mei în felul următor: noi, oamenii, ocupăm o porțiune de lumină într-o mare întunecime a ignoranței. Fiecare dintre disciplinele speciale își are stația pe un arc al circumferinței acelei porțiuni de lumină, încercând să privească spre exterior în umbre pentru a descifra forme, și astfel pentru a împinge orizontul luminii puțin mai departe în afară. 

            Filosofia patrulează întreaga circumferință, făcând eforturi speciale pe acele arcuri unde încă nu există o disciplină specială, încercând să formuleze întrebările corecte pentru a avea măcar șansa de a formula răspunsuri.

            Această sarcină - formularea întrebărilor corecte - este într-adevăr crucială. Până în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, filosofii nu au pus suficient de des întrebările corecte în maniera corectă când venea vorba despre natură; odată ce au făcut-o, științele naturale s-au născut, dezvoltându-se în domenii de cercetare magnifice și puternice care au făcut posibilă lumea modernă. Astfel, filosofia a dat naștere științei în acele secole; în secolul al XVIII-lea a dat naștere psihologiei, în secolul al XIX-lea sociologiei și lingvisticii empirice, în secolul al XX-lea a jucat roluri importante în dezvoltarea inteligenței artificiale și a științelor cognitive. Contribuțiile sale la aspectele neuroștiințelor și neuropsihologiei continuă."